oglinda este foaia mea.
si eu sunt oglinda ei.
si tu esti oglinda mea.
si el este oglinda noastra.
suntem culori intr-un cub rubic.
potrivirea si nepotrivirea
sunt unul si acelasi lucru
atata timp cat reflectia
se schimba doar in functie de mana care o potriveste
si daca stau cu spatele la tine
inseamna ca stau cu fatza.
si daca plec inseamna ca vin.
pentru ca nu am unde sa plec
si nu am de unde sa vin.
esti cercul meu.
ca o tornada te ridic in mine
sa ma definesti.
te iubesc.
nu te iubesc.
scriem
deschizand lucrurile si inchizandu-le apoi
la loc.
uneori gasim in ele cuvinte
rasucite intr-un fir ombilical
care pare sa ne aduca inapoi
de unde am plecat
si am mai vrea sa mai stam un pic,
insa timpul ne deshira din pantec
ca pe niste coconi de apa.
ne transpira centrul – revarsand
si noi scriem deschizand lucrurile si inchizandu-le apoi
in scoici
ca pe niste perle fara drept de purtare.
sirena canta de pe o stanca
despre cum si-ar fi dorit sa aiba picioare.
femeia canta de pe tarm
despre cum si-ar fi dorit sa aiba coada –
si pescarul,
stand intre cele doua
se uita cand la una, cand la alta
fara sa inteleaga nimic,
asta pentru ca femeia ii dadea lumea,
iar sirena adancul ei,
insa el,
el nu putea sa le dea
decat ce avea la mijloc-
fiind la mijloc.
*
barbatul se va supara pe mine, poetul nu.
imi doresc ca intelepciunea acestei poezii sa fie interpretata
ca arta si nu ca adevar.
inauntru intuneric, aici si mai intuneric.
lanturile se inrosesc peste pamantul inghetat.
ca intr-o fierarie.
si ard gleznele.
sunt eu fachirul
care merge pe foc?
este gheatza fachirul care merge sub el?
,
mi le-am desfacut de la picioare –
renuntand la a fi prizonier
si renuntand la a fi fachir
si am ramas in gand –
ca intr-un balon cu heliu
care isi ingana povestea
inapoi spre cer.
stii baloanele alea in forma de inima?
alea ieftine, roz sau rosii.
si sfarsiturile care nu se leaga cu restul poeziei.
si totusi se leaga.
Inchisoarea Libertatii 